Volodimir Zelensky i-a organizat premierului britanic, Boris Johnson, aflat la Kiev, o excursie prin oraș. Oficialii au fost însoțiți de soldați înarmați
„Facem totul pentru ca următoarea noastră întâlnire cu Boris Johnson să aibă loc deja sub cerul liniștit ucrainean”, a scris Zelensky pe pagina sa de Facebook.
După discuții, președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky, și prim-ministrul Regatului Unit, Boris Johnson, au făcut o plimbare prin centrul Kievului. Zelensky i-a arătat prim-ministrului Regatului Unit mai multe memoriale istorice. În timpul plimbării, un trecător s-a apropiat și i-a mulțumit premierului britanic pentru suportul oferit în această perioadă. În replică, Johnson a răspuns că este onorat să se afle la Kiev, „alături de un președinte remarcabil”. Iar o trecătoare le-a dăruit cocoși din ceramică celor doi.
Aflat la Kiev, Boris Johnson a anunțat că Regatul Unit va trimite 120 de vehicule blindate şi noi sisteme de rachete antinavă pentru a susţine Ucraina împotriva invaziei ruse.
Ajutorul se adaugă celui format din echipamente militare de ultimă generaţie în valoare de 100 de milioane de lire sterline (130 de milioane de dolari) anunţat vineri de Londra.





