Biblioteca Județeană Satu Mare lansează un apel către comunitate pentru colectarea donațiilor de cărți destinate copiilor, în cadrul proiectului Bookurier. Campania se desfășoară între 10 decembrie 2025 și 20 ianuarie 2026.
Scopul inițiativei este de a sprijini copiii aflați în situații defavorizate din județ și din zonele periferice, unde bibliotecile locale au fost închise. În județ există în prezent 28 de astfel de localități. Cărțile donate vor fi incluse într-un fond special și livrate cu furgoneta bibliotecii, iar în fiecare punct vor fi organizate activități pentru copii, în colaborare cu școlile din zonă.
Donațiile pot fi aduse la Biblioteca Județeană Satu Mare, de luni până vineri, între orele 9:00 și 16:00. Copiii vor avea posibilitatea să se înscrie pe loc și să împrumute imediat cărțile preferate. Proiectul vizează, pe viitor, achiziționarea unui microbuz pentru transportul unui număr mai mare de cărți către comunitățile care au nevoie de ele.
Sursa: Primăria Municipiului Satu Mare
Sursa foto: Primăria Municipiului Satu Mare

