sâmbătă, mai 17, 2025

„Atelier în Mai” – Expoziție de artă contemporană deschisă la Muzeul Județean Satu Mare

Grupul de artiști de pe strada Ștrandului, în parteneriat cu Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural „G.M. Zamfirescu”, organizează cea de-a 12-a ediție a expoziției anuale de artă contemporană „Atelier în Mai”, un eveniment devenit tradiție în peisajul cultural local.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 9–29 mai 2025, în spațiile Muzeului Județean Satu Mare, și reunește lucrări semnate de artiști locali cunoscuți, alături de creații ale unor invitați speciali.

Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 9 mai, începând cu ora 19:00, oferind publicului ocazia să interacționeze direct cu artiștii și să descopere lucrările într-un cadru deschis, modern și prietenos.

„Atelier în Mai” este un proiect care îmbină expresia artistică liberă cu dorința de a aduce arta contemporană mai aproape de comunitate, fiind un prilej de întâlnire între public, artă și autorii ei.

Evenimentul este deschis tuturor iubitorilor de artă și cultură, iar accesul la expoziție este gratuit pe întreaga durată a acesteia.

Sursa: Primăria Satu Mare

Sursa foto: Primăria Satu Mare

Stiri de citit
Stiri asemanatoare