” Miercuri 14 septembrie 2022 în cadrul Programului Comemorarea Eroilor Neamului în județul Satu Mare, inițiat de asociațiile de rezerviști militari, asociații civice și Consiliul județean Satu Mare, coordonat de către Instituția Prefectului-județul Satu Mare, au avut loc activități de cinstire a ostașilor români ce s-au jertfit pentru Patrie în perioada celor Două Războaie Mondiale.
Manifestările comemorative au avut loc la mormintele comune de război din Sânmiclăuș și Moftinul Mic.
Programul a început cu intonarea imnului de stat al României, urmat de serviciu religios.
S-a prezentat contextul istorico-militar al evenimentelor desfășurate în zona Moftinului, înainte de 25 octombrie 1944.
În cadrul programului au rostit alocuțiuni primarul comunei Moftin, domnul Gheorghe David, prefectul județului Satu Mare, domnul Radu-Tiberiu Roca, Directorul Direcției Județene pentru cultură, domnul Zamfir Danciu.
Cu acest prilej Asociațiile de rezerviști militari din județ i-au înmânat primarului Gherghe David un „Hrisov de mulțămire” pentru că ” a dovedit că slujește cu onoare memoria eroilor români căzuți în veacul trecut pe câmpul de luptă.”
Elevi din comună au prezenta un program artistic cultural-patriotic, iar doamna Angela Muntean a încântat auditoriul cu cântece de suflet românesc iar la taragot domnul Ioan Sabău a înălțat spre cer, azi de Ziua Crucii cântece patriotice. În final ,elevul Marincaș Cadmil a interpretat la trompetă…”Silenzio” (Stingerea).
La activitățile din comuna Moftin garda la mormânt a fost asigurată de jandarmi.
La această acțiune au participat alături de primar și reprezentați ai Consiliului local Moftin , prefectul Radu Roca .vicepreședinții Consiliului județean, Lenuța Cornea și Oliviu Buzgău .reprezentați ai asociațiilor de rezerviști militari din județ, ai Muzeului județean, Inspectoratului Școlar județean, precum și ai Inspectoratului județean de Poliție, I.S.U. Satu Mare, Inspectoratul Județean de Jandarmi Satu Mare, Batalionului 52 Tisa Satu Mare, Penitenciarului Satu Mare, Serviciului Teritorial al Politiei de Frontiera Satu Mare, cadre didactice, numeroși localnici din comună.
Pentru noi cinstirea memoriei celor ce s-au jertfit pentru țară este o obligație morală iar pentru generațiile următoare o onoare.
” Respect asociaților de rezerviști militari din județul Satu Mare.
Felicitări domnului primar de la Moftin , DAVID GHEORGHE , pentru bună organizare, implicare, precum și elevilor prezenți pentru care aceste activități sunt adevărate lecții de istorie și patriotism. ” a transmis prefectul Radu Roca.
GLORIE ETERNĂ EROILOR NEAMULUI! ” , a transmis Instituția Prefectului Satu Mare.

