Proiectul privind reabilitarea Centrului Vechi al municipiului Satu Mare va intra din 15 mai într-o nouă etapă

Proiectul avansează rapid în Parcul Central, astfel că de săptămâna viitoare lucrările vor continua pe tronsonul Casa Albă- Hotel Aurora și se vor institui o serie de reguli provizorii.

-începând de sâmbătă, circulația rutieră va fi restricționată pe acest tronson. Restricțiile nu vor fi aplicate pietonilor, păstrându-se un coridor de 3 metri pentru accesul pietonal.

-pe tronsoanele Hotel Aurora- Casa de Modă, Casa Albă-str. Cuza Vodă, respectiv în fața Catedralei Romano-Catolice se va institui sens dublu pentru traficul auto, conform planșei.

– între Hotelul Aurora și Ceasul Electric, respectiv între Casa Albă și str. Cuza Vodă vor fi desființate locurile de parcare

– va fi amenajate sensuri giratorii provizorii în zona Ceasul Electric și zona Muzeului de Artă

– pentru a compensa reducerea locurilor de parcare, precum și blocarea de către deputatul Adrian Cozma a parcării subterane din Piața Libertății, Primăria a găsit soluții alternative:

1. proiectele privind construcția a două parcări supraterane pe str. Mihail Kogălniceanu și Decebal sunt în licitație

2. din fonduri private a fost amenajată o parcare pe str. Mihail Kogălniceanu, cu o capacitate de peste 100 de locuri.

Sursa : Primăria Satu Mare

Sursa foto : Primăria Satu Mare

Stiri de citit
Stiri asemanatoare