Panait Radu (USR) : „În toată țara, inclusiv la noi în Satu Mare, fermierii protestează împotriva guvernului, iar ministrul Agriculturii, Petre Daea, este criticat pentru incapacitatea sa de a obține mai mulți bani”

Fermierii protestează și îl critică pe ministrul Agriculturii, Petre Daea. Ce spune președintele USR Satu Mare, Panait Radu despre ceea ce se întâmplă.

„În toată țara, inclusiv la noi în Satu Mare, fermierii protestează împotriva guvernului, iar ministrul Agriculturii, Petre Daea, este criticat pentru incapacitatea sa de a obține mai mulți bani pentru fermierii din România prin negocierile cu Comisia Europeană. Cu toate acestea, PSD și PNL îl mențin în funcție, datorită legăturilor sale cu unii baroni cu afaceri în agricultură, cum ar fi secretarul general al PSD, Paul Stănescu. De asemenea, principalul său rol pare a fi acela de a angaja oameni ceruți de PSD și PNL prin minister.

Petre Daea a reușit să obțină doar 10,5 milioane de euro pentru fermieri. Din păcate, a prezentat un dosar incomplet și cu date eronate în timpul negocierilor cu Comisia Europeană. Această atitudine denotă o mentalitate similară cu cea a ședințelor de partid la PSD, considerând că poate merge la Bruxelles fără a fi pregătit corespunzător.

Noi, cei din USR, am cerut în mod repetat demisia imediată a lui Petre Daea. Fermierii români au suferit deja destul din cauza deciziilor sale neinspirate.” , a transmis Panait Radu.

Stiri de citit
Stiri asemanatoare