Planuri pentru Viitor: Adaptarea la Schimbările Climatice în Satu Mare și Împrejurimi

Pentru a face față uneia dintre cele mai presante provocări ale vremurilor noastre – schimbările climatice – trebuie să găsim măsuri de adaptare la noile condiții.

Prin încheierea proiectului privind elaborarea unui plan de atenuare și adaptare la schimbările climatice în municipiu, Primăria Municipiului Satu Mare / Szatmárnémeti deschide noi perspective în ceea ce privește reducerea impactului acestor schimbări asupra comunității noastre.

Continuăm acest demers și la nivel de județ, iar în cursul săptămânii viitoare vom prezenta rezultatele proiectului RENEWSM, privind potențialul județului în ceea ce privește energia regenerabilă, proiect derulat de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Județul Satu Mare, în parteneriat cu Vista Analyse AS, Norvegia.

„Este doar începutul unei perioade în care trebuie să transformăm aceste cercetări în acțiuni concrete. Avem o responsabilitate față de noi înșine, față de comunitatea noastră și față de mediul înconjurător să implementăm aceste măsuri și să contribuim la construirea unui viitor mai sigur și mai durabil”, a afirmat Pataki Csaba.

Sursa : Consiliul Județean Satu Mare

Sursa foto : Consiliul Județean Satu Mare

Stiri de citit
Stiri asemanatoare