joi, august 27, 2026
Acasă Administratie-Politic Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, susţine că ar fi neconstituţională comasarea localelor cu...

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, susţine că ar fi neconstituţională comasarea localelor cu alegerile parlamentare, în 2024, luată în calcul de PSD şi PNL.

„Sunt cel puţin două probleme. În primul rând una de constituţionalitate şi de agendă. Nu pot fi comasate alegerile europarlamentare cu alte alegeri. Nu pot fi comasate alegerile locale cu parlamentare, fiindcă nu se potriveşte calendarul.  În Constituţie scrie, la alegerile parlamentare, că după ziua alegerilor, în 20 de zile, trebuie convocat noul Parlament. Dar nu poţi scurta mandatul Parlamentului. Nu poţi să ai două parlamente, două mandate. Sunt două autorităţi diferite, care nu trebuie confundate, este o idee greşită să comasezi”, a argumentat Kelemen Hunor.