Continuă seria de întâlniri cu reprezentanții primăriilor din județ

„Prefectul Radu Roca a continuat azi seria de întâlniri cu reprezentanții primăriilor din județ pentru soluționarea problemelor de fond funciar.

Secretarul comunei Pișcolt, Valeriu Lucian Opriţoiu s-a întâlnit azi cu conducerea Instituției Prefectului județul Satu Mare cât și cu cea a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

S-au discutat mai multe probleme ce țin de fond funciar, cât și de însușirea domeniului public și privat al U.A.T. Pișcolt. Secretarul general al comunei Pișcolt a evidențiat un număr de patru probleme pe fond funciar cu care se confruntă comisia locală de fond funciar, iar în urma analizării acestora, s-au găsit soluții de către cei prezenți la toate problemele, pentru a fi remediate într-un timp cât mai scurt.

Sub coordonarea prefectului Radu Roca, asemenea întâlniri vor continua în perioada următoare, cu participarea secretarului general al Instituției Prefectului, Cosmin Dorle și a consilierilor juridici din aparatul de specialitate al prefectului și ai Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară.” , a transmis Instituția Prefectului Satu Mare.

Stiri de citit
Stiri asemanatoare