Proiectul de reabilitare, extindere și dotare a Ambulatoriului de Specialitate al Spitalului Orășenesc Tășnad se apropie de finalizare, potrivit Consiliului Județean Satu Mare.
Investiția este finanțată prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și vizează modernizarea infrastructurii medicale din zonă. Autoritățile au verificat stadiul lucrărilor, iar până în prezent structura de rezistență a fost finalizată, în timp ce lucrările de arhitectură sunt realizate în proporție mare.
În acest moment se execută ultimele intervenții la instalațiile interioare, inclusiv montarea aparatajului, a corpurilor de iluminat, realizarea cablajelor și instalarea rețelei de gaze. În paralel, au fost achiziționate echipamentele medicale care vor dota ambulatoriul.
Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, a declarat că proiectul reprezintă una dintre cele mai importante investiții în infrastructura medicală din zona Tășnad și că, după finalizare, pacienții vor avea acces la servicii medicale extinse și dotări moderne.
Sursa: Consiliul Județean Satu Mare

