Consiliul Județean Satu Mare este partener asociat în proiectul internațional AQUATIC PLASTIC (AQPLA), finanțat prin Programul Regiunea Dunării 2021–2027. Proiectul urmărește dezvoltarea unei baze de date și a metodologiilor pentru identificarea deșeurilor plastice fluviale, precum și implementarea tehnologiilor de teledetecție pentru măsurarea și monitorizarea acumulărilor de deșeuri din râuri.
La Satu Mare a avut loc o masă rotundă dedicată proiectului, la care au participat reprezentanți ai instituțiilor de mediu, ai administrațiilor apelor din județ și din Ungaria, precum și organizații neguvernamentale colaboratoare cu Asociația Multisalva, partener activ în implementarea proiectului.
Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean Satu Mare, a subliniat că „apa este cea mai mare valoare pe care o avem astăzi și trebuie să o protejăm. Proiectul AQUATIC PLASTIC demonstrează cum cooperarea europeană poate genera rezultate reale pentru protecția mediului”.
Proiectul reunește 13 organizații din 9 țări europene și beneficiază de sprijinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, partener asociat.
Sursa: Consiliul Județean Satu Mare
Sursa foto: Consiliul Județean Satu Mare

